Un killer rus, căutat timp de 13 ani de Interpol, arestat de Serviciile de securitate din Ucraina. De ce este acuzat

Embed:

Serviciile de securitate din Ucraina au anunțat arestarea unui killer rus căutat timp de 13 ani de Interpol. Acesta este învinuit de asasinarea, în 2004, la Moscova redactorului-şef al revistei Forbes, Paul Klebnikov.

Bărbatul, originar din Cecenia, a fost reținut la Kiev de serviciile de securitate ucrainene.    Potrivit presei din ţara vecină, individul a participat la mai multe asasinate la comandă, printre care și a jurnalistului american.

Ziaristul era cunoscut în toată lumea pentru anchetele sale privind privatizările din anii '90 în Rusia. În 2004, în timpul unei noi investigații, jurnalistul a fost împușcat mortal chiar în plină stradă în capitala Rusiei. Omorul a fost imediat calificat drept o crimă împotriva libertății presei și un asasinat la comandă.

Suspectul a fugit ulterior din Rusia și a fost căutat timp de 13 ani de Interpol. Autoritățile ucrainene urmează să decidă asupra unei eventuale extrădări a suspectului în Rusia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu