Un italian a fost păgubit de 600.000 de euro de un grup de români

Un italian a fost păgubit de 600.000 de euro în urma unei înșelăciuni puse la cale de un grup de români. Bărbatul a fost convins să trimită bani pentru cumpărarea și renovarea unei case și a unui teren, scrie libertatea.ro.

Membrii grupului care l-au înțelat pe italian sunt audiați marți la sediul DIICOT Timișoara. Polițiștii au efectuat percheziții la locuințele celor șase membri ai grupului de români. Potrivit Mediafax, una dintre suspecte a cunoscut în Italia un bărbat care intenţiona să facă investiţii în România pentru a obţine profit. 

Revenită în ţară, femeia, ajutată de concubinul ei, a creat oreţea, în care a atras alte patru femei, care i-au sprijinit pe cei doi în punerea la cale a înșelăciunii. Italianul a fost convins să investească bani pentru cumpărarea și renovarea unei case din Arad care, de fapt, nu exista. Se pare că membrii grupului i-ar fi arătat italianului acte false și poze din timpul lucrărilor. De asemenea, aceștia i-au mai prezentat, tot cu imagini și acte false, un teren pe care l-au convins că putea să-l cumpere ieftin și apoi să-l revândă mai scump pentru că prin zonă urma să treacă autostrada. 

În perioada martie 2016-decembrie 2017, italianul a virat în conturile românilor peste 600.000 de euro. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu