Un iPhone a salvat viaţa a opt persoane naufragiate în Japonia

Un iPhone a salvat 8 persoane naufragiate în Japonia. Rachel Neal alături de iubitul său şi alţi şapte prieteni au mers în vacanţă în Japonia şi au închiriat o barcă pentru a merge pe coasta din Okinawa. Vremea nefavorabilă a creat însă valuri foarte mari, iar barca a fost inundată, ducând la scurt timp la scufundarea ei, scrie go4it.ro.

Rachel îşi ţinea telefonul său şi pe cel al iubitului său într-o pungă impermeabilă şi înainte de a sări din barcă a luat punga în viteză.

Fiind angajată la FEMA, serviciul federal din SUA pentru situaţii de urgenţă, aceasta s-a gândit imediat să sune după ajutor, încercând mai întâi telefonul partenerului. Din păcate, acesta nu funcţiona, întrucât a fost atins de apă, în ciuda pungii impermeabile în care era ţinut. iPhone-ul său însă a rezistat şi a putut să îl folosească pentru a chema echipajele de salvare.

Nu este clar despre ce model de iPhone este vorba, însă cel mai probabil unul din generaţiile 7, 8, X, XR sau XS, întrucât toate au rezistenţă la apă IP67 sau IP68.

Ştirea a fost raportată de NBC, după ce Rachel a trimis un e-mail celor de la Apple pentru a le mulţumi pentru că tehnologia lor le-a salvat ei şi prietenilor săi viaţa într-o situaţie de urgenţă. Telefonul a putut fi folosit chiar şi pentru a filma operaţiunea de salvare a Gărzii de Coastă din Japonia, 90 de minute mai târziu.

Faptul că un telefon este rezistent la apă nu asigură însă acest lucru pe termen lung sau în toate condiţiile.

Telefoanele rezistente la apă la standardul IP67 pot fi ţinute doar 30 de minute sub apă la o adâncime de un metru, în timp ce telefoanele conforme cu standardul IP68 pot sta în apă 30 de minute la 2 metri adâncime.

De asemenea, aceste standarde nu asigură rezistenţă la apă în apă sărată sau în apă cu clor, adică nu ar trebui folosite în mare sau în piscină, întrucât sarea şi clorul atacă garniturile din plastic şi cauciuc.

În cazul de faţă, telefonul a rezistat în ciuda apei sărate, iar Rachel spune că încă foloseşte telefonul fără probleme la câteva zile distanţă de acest eveniment.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu