Un infractor, căutat de autorităţile din Moldova, a fost pus la pământ de câinele poliţiei de frontieră (VIDEO)

Embed:

Patrupedul Poliției de Frontieră, Grom, a pus la pământ un cetățean ucrainean care a încercat să fugă de polițiștii de frontieră în timpul descoperirii că acesta este căutat de autoritățile de drept din Republica Moldova. Incidentul a avut loc în punctul de trecere comun Briceni-Rossoșani.

În timpul controlului de frontieră, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a înmânat polițiștilor de frontieră paşaportul ucrainean de tip intern.

În urma înregistrării datelor în Sistemul Informaţional al Poliţiei de Frontieră, pe numele bărbatului a apărut un consemn exact, acesta fiind căutat de autoritățile de drept din ţara noastră.

Conform procedurilor legale s-a purces la informarea persoanei vizate și reținerea acesteia în corespundere cu indicațiile primite.

Însă bărbatul a opus rezistenţă și a încercat să părăsească teritoriul punctului de trecere, fugind în direcția statului vecin.

Bărbatul a fost somat de polițiștii de frontieră să oprească pentru a nu fi nevoiți să aplice arma din dotare sau câinele, aflat în acel moment în serviciu.

Toate avertizările au fost evitate, iar pe urma ucraineanului a fost lăsat patrupedul Grom. 

Cetățeanul ucrainean a fost preluat de Inspectoratul Național de Investigații al IGP pentru continuarea cercetărilor de rigoare și luarea măsurilor legale ce se impun.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu