Un grup de tineri a protestat azi împotriva demolării unei clădiri istorice din Capitală

"Salvaţi Chişinăul istoric". Cu această lozincă un grup de tineri a protestat azi la Primărie, pentru a preveni demolarea unui edificiu cu valoare istorică din centrul Capitalei. Tinerii spun că această casă ar urma să fie dărâmată cu acordul arhitectului şef al Chişinăului, Vlad Modârcă, iar acesta susţine că acuzaţiile protestatarilor sunt lipsite de orice bază juridică.
Protestatarii afirmă că proprietarul italian al unei case cu valoare arhitecturală din Chişinău ar intenţiona să demoleze imobilul. Acesta este situat pe strada Alexe Mateevici, nr.73, şi a fost construit la începutul secolului XX.
Potrivit Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, din cele 977 de case din centrul Chişinăului care au fost înscrise în Registrul monumentelor ocrotite de stat, 100 nu mai există. 40 dintre acestea au fost demolate în ultimii doi ani, deşi ar trebui să fie ocrotite prin lege.