Un grup de deputaţi ai PDM a decis să părăsească fracţiunea democraţilor

Embed:

Ruptura s-a produs. Şase deputaţi democraţi au anunţat astăzi că părăsesc formaţiunea şi fracţiunea şi creează un grup parlamentar. Este vorba de Andrian Candu, Eleonora Graur, Grigore Repesciuc, Sergiu Sirbu, Vladimir Cebotari şi Corneliu Padnevici. Aceştia acuză conducerea partidului de jocuri de culise şi negocieri pe sub masă, care dezamăgesc membrii de partid. Preşedintele PDM, Pavel Filip, susţine că era o decizie previzibilă. 

Conducerea PDM preferă să creeze o coaliţie de guvernare cu socialiștii, fără a purta măcar o discuție cu celelalte forțe din Legislativ, fără a fi acordate șanse unor înțelegeri mai largi, pentru a identifica și alte posibile alianțe, a declarat Andrian Candu.

"În loc să recunoască și să-și asume negocierile pe care le au, cu regret, colegii se întâlnesc pe la spate, în ședințe secrete cu cei din PSRM, cu premierul Chicu și președintele Dodon. Își strâng mâna, se îmbrățișează, își fac fotografii și ne spun că au viziuni și preocupări comune", a spus Andrian Candu.

Candu mai spune că modul în care sunt duse aceste tratative este laș.

"Pe parcursul timpului, mai ales în ultimele 2-3 luni, au fost tentative, au fost încercări și au fost discuții, cineva din echipa PDM lua de mânuță un coleg și îl ducea peste drum la președinție pentru a discuta, pentru a convinge, diferite modalități de discuții și de, inclusiv, intimidare", a declarat deputatul.

Andrian Candu a declarat că din fracţiune şi din partid urmau să iasă mai mulţi democraţi: 

"Şantaj, poate undeva anumite presiuni, au făcut astfel că mai sunt colegii de-ai noştri care sunt determinaţi, au rezerve."

Andrian Candu a declarat că sunt multe disensiuni în Partidul Democrat.
Potrivit lui, PDM, partidul cu cel mai mare număr de primari și cu a doua cea mai mare fracțiune parlamentară, își pierde din eficiență, devine practic invizibil şi a intrat într-o amorțeală din care nu se mai trezește.

"Este astăzi PDM în opoziție? Sau este la guvernare? Este grav că nu putem spune cu fermitate nici una, nici alta. Este și mai grav, că nici conducerea partidului nu ne spune astăzi clar unde se află formațiunea. Dragi colegi din Partidul Democrat, jocul cui îl faceți? În interesul cui acționați? Al cetățenilor? Al țării?", s-a întrebat retoric Candu.

Totodată, vicepreședintele Tineretului Democrat Ion Harghel a anunţat că, de asemenea, părăseşte echipa lui Pavel Filip.

Într-o postare pe Facebook, Harghel a scris că nu se regăseşte într-un partid slab şi fără verticalitate şi a acuzat noua conducere a PDM că face jocul lui Dodon. 

El a menţionat că Pavel Filip nu este un luptător şi nu a fost niciodată. "A fost și a rămas un simplu executor. Faptul că dânsul și alte grupuri din PDM au ales să execute ordinile lui Dodon, duc la slăbirea partidului și la dezamăgirea oamenilor... a mai spus Harghel. El mai susţine că cei care strigau "Dodon e trădătorul", astăzi fac notițe atunci când Dodon îi cheamă la tot felul de ședințe umilitoare.

Preşedintele PDM, Pavel Filip, nu a fost de găsit la telefon pentru comentarii. El a scris pe Facebook că decizia deputaţilor de a părăsi partidul era un previzibilă, având in vedere anumite evenimente din ultimele luni. 

Potrivit lui Filip, e vorba de mai mult decât diferențe de viziuni între partid și acest grup. Cred că decizia lor este una optimă, care va ajuta atât PDM, cât și acest grup de colegi să evolueze, inclusiv printr-o posibilă colaborare în viitor pe proiecte de interes comun, a scris Pavel Filip.

 

loading...

Lasă un comentariu