Un gol şi o accidentare

Embed:

Una buna, alta rea. Două veşti din Slovenia despre fotbaliştii moldoveni, care se află în cantonament la echipa rusă FC Sibir. În timpul meciului amical cu echipa NK Aluminij, fundaşul Victor Golovatenco a marcat golul victoriei, în timp ce moldoveanul Mihai Ţurcan s-a accidentat grav la picior şi urmează să fie operat.

Fundaşul selecţionatei Moldovei şi a echipei din prima ligă rusă - FC Sibir, Victor Golovatenco, a fost mai norocos în Slovenia, decât compatriotul său Mihai Ţurcan. Într-un meci amical cu echipa locală NK Aluminij, disputat în cadrul cantonamentului, Golovatenco a înscris singurul gol al meciului, care s-a încheiat cu 1-0 pentru Sibir.

Ghinion însă pentru atacantul moldovean, Mihai Ţurcan, aflat de o săptămâină în probe la FC Sibir, care s-a accidentat grav la picior în timpul aceluiaşi meci. Oficialii echipei ruse, au anunţat imediat după partidă, că Ţurcan va fi supus unei intervenţii chirurgicale în următoarele zile. Iar asta ar însemna, ca fotbalistul moldovean va sta departe de teren cel puţin două săptămâni. Asta, după aproape un an de recuperare, în care s-a aflat până a ajunge la Sibir.

FC Sibir ocupă în acest moment locul 8 în Prima Ligă din Rusia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu