Un fotbalist a fost decapitat după ce s-a lăudat că ar avea o relaţie cu soţia impresarului său

Daniel Correa Freitas, fotbalist la Sao Paulo a fost găsit mort sâmbătă, în Sao Jose dos Pinhais, un oraș din Parana, din sudul Braziliei. Trecătorii sunt cei care au descoperit cadavrul, decapitat și cu organele genitale tăiate. Criminalul fotbalistului s-a dovedit a fi chiar impresarul acestuia. De altfel, bărbatul şi-a recunoscut fapta şi a fost deja reţinut.

Ultimele mesaje trimise pe WhatsApp de către fotbalistul decapitat au fost făcute publice de presa din Brazilia. Astfel, Daniel Correa Freitas conversa cu un prieten, căruia îi spunea despre relaţia pe care o avea cu soţia impresarului. De altfel, acesta a şi trimis o fotografie în care apare alături de femeia care doarme.

"O voi mânca pe mama sărbătoritei şi tatal ei este aici". Răspunsul prietenului său a fost "El doarme? Nu ai ce sa faci, o să te dea afara din casa".

În acel moment, partenerul de conversaţie îl avertizează pe fotbalist de pericolul care îl paşte, că ar putea avea probleme cu impresarul său. "Te va umple de pumni", i-a mai transmis prietenul fotbalistului. Fotografiile au fost făcute în ziua în care fiica impresarului îşi serba majoratul.

Impresarul lui Daniel Correa a dezvăluit şi motivele pentru care a comis oribila crima. Criminalul, chiar impresarul sportivului, Edson Brittes Jr, și-a recunoscut fapta spunând că a vrut să-l pedepsească pe acesta după ce l-a prins încercând să o violeze pe soția sa.
"Când am deschis uşa l-am văzut peste soţia mea, care striga după ajutor. Am făcut ceea ce orice bărbat din Brazilia ar fi făcut pentru soţia sa. Ar fi putut fi fiica, sora, mama sau soția ta".

Poliția din Sao Paolo, acolo unde a fost descoperit trupul fotbalistului, spune că acesta a fost torturat înainte să fie ucis, iar cadavrul sau a fost târât pentru aproximativ 30 de metri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu