Un fost angajat al Ministerului economiei vine cu acuzaţii la adresa Guvernului Sandu: AU ÎNCĂLCAT CONSTITUŢIA

Fostul angajat al Ministerului economiei, Dumitru Barbalat, vine cu acuzaţii dure la adresa Guvernului Sandu. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că reprezentanţii instituţiei au trişat nişte date importante ce ţin de Programul de activitate al Guvernului şi au încălcat Legea Supremă. 

Mai exact, Barbalat susţine că pe site-ul Guvernului au apărut informaţii că Programul de guvernare a fost publicat în data de 20 iunie 2019. Un program special indică însă, că documentul a fost plasat pe site cu o zi mai târziu, adică în data de 21 iunie. 

Dumitru Barbalat mai spune că Programul de guvernare pentru 2019 a fost plasat de pe un calculator administrat de un oarecare Sergiu, dar în cancelaria de Stat nu ar exista nici un angajat cu acest prenume. 

Fostul angajat al Ministerului economiei se arată indignat şi de faptul că Programul de guvernare este doar pentru anul 2019. "Nu există un termen fix, din ce an şi până în ce an", scrie Barbalat. 

O altă observaţie făcută de către Dumitru Barbalat este faptul că în Monitorul oficial din 28 iunie a fost publicată Hotărârea pentru aprobarea Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova şi acordarea votului de încredere Guvernului (nr. 40, 8 iunie 2019), dar în realitate programul de guvernare nu este o parte componentă a documentului aprobat de Parlament, deşi asta prevede Constituţia. "De jure, a fost votat un Guvern fără program", spune Barbalat. 

Lasă un comentariu