Un fermier din Floreşti a obţinut o recoltă de grâu de peste şase tone la hectar. Care este SECRETUL

Embed:

Gheorghe Pânzaru din satul Băhrineşti, raionul Floreşti, a obţinut o recoltă de grâu de peste şase tone la hectar. Potrivit specialiştilor în agricultură, rezultatul este unul foarte bun în condiţiile acestui an.

Fermierul spune că a reuşit performanţa datorită faptului că a cumpărat un soi de grâu rezistent la secetă şi a respectat tehnologia.

În timp ce unii producători de cereale au recoltat în medie câte 2,8 tone de grâu la hectar, Gheorghe Pânzaru se poate lăuda cu o cantitate de două ori mai mare.

"S-a respectat tehnologia, am dat peste 200 kilograme de silitră, ureie şi alte minerale, totul am dat la timp, chiar dacă a fost umed şi nu am putut întra în câmp, am luat elicopterul şi am umblat cu el", a spus bărbatul.

În acest an, fermierul a semănat grâu pe o suprafaţă de peste 300 de hectare. De pe unele terenuri, au fost recoltate chiar şi câte opt tone de grâu la hectar.

"L-am semănat după mazăre şi iată avem opt tone. Dacă ar fi fost ploi la vreme, noi ne apropiam de zece tone la hectar. Din Germania l-am adus, l-am studiat şi se vede că e un soi normal, şi mai departe o să-l folosim", a declarat directorul adjunct al întreprinderii condusă de Gheorghe Pânzaru, Grigore Cadeniuc.

Agricultorii au acum în faţă o altă provocare.

"Probleme foarte grele avem în prezent în privinţa pregătirii solului. Ce facem mai departe ca totuşi în condiţiile extremale de secetă să semănăm grânele. Că de altfel nu avem cu ce ieşi în primăvară", a adăugat Grigore Cadeniuc.

Potrivit datelor Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în acest an, în ţară, au fost recoltate 920 de mii de tone de grâu. Produsul este comercializat cu aproximativ trei lei pentru un kilogram.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu