Un echipament secret al NASA, găsit din greşeală de un pescar din Croaţia

Un echipament secret al NASA, dezvoltat la centrul de testare a rachetelor, a fost găsit, din greşeală, de un pescar din Croaţia.

Totul s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, în largul mării Adriatice, între insulele Mljet şi St. Andrew.

Un pescar croat a găsit, în timp ce pescuia, un dispozitiv de culoare portocalie, în greutate de 100 de kilograme şi cu o lungime de 130 de centimetri, care era legat de o ancoră.

Potrivit presei locale din Croaţia, pescarul, Darko Kunac Bigava, a luat echipamentul şi l-a adus la mal, însă nimeni nu ştia ce este şi la ce foloseşte, inclusiv după ce vestea s-a răspândit pe reţelele sociale.

Totuşi, în scurt timp, o navă militară americană, respectiv USNS Bruce C. Heezen, a ajuns în apele teritoriale ale Croaţiei, iar pescarul a fost rapid identificat.

Conform presei locale, pescarul a povestit că americanii l-au escortt la nava sa, au luat echipamentul şi i-au dat 3000 de dolari pentru timpul său şi pentru plasele de pescuit rupte.

Concret, echipamentul, ce aparţine Centrului Spaţial 'John C. Stennis' (cea mai mare instalație de testare a motorului rachetelor NASA), este folosit pentru studii geologice şi gravimetrice, scrie observator.tv

loading...

Lasă un comentariu