Un deputat PAS, demascat: Alaibă PRETINDE сă trăieşte MODEST, dar are MAI MULTE apartamente în Europa şi nu declară toate veniturile

Un apartament la Chişinău, altul la Bucureşti, al treilea la Tallin şi o cotă-parte de 50 la sută dintr-o casă în Estonia. Aceasta este o parte din averea deputatului PAS, Dumitru Alaiba, şi a soţiei acestuia.

Totodată, alesul poporului vine dintr-o familie înstărită. Părinţii acestuia locuiesc într-o casă de lux, situată într-o zonă scumpă din Capitală. Dumitru Alaiba a intrat în gura presei pentru populismul prin care pretinde că trăieşte modest, iar biroul de nici zece metri pătraţi de la Parlament i se pare un lux. 

Potrivit declarației de avere, Dumitru Alaiba este proprietarul a două apartamente de 50 şi 57 de metri pătraţi. Una dintre locuinţe este situată în sectorul Buiucani al Chişinăului.

"Suntem la Buiucani, în apartamentul unde eu practic mi-am petrecut jumătate de viață. Un apartament cu vreo trei camere și aici locuim de când ne-am mutat în Moldova de un an și cinci luni. Am mai declarat un apartament la București, cumpărat în anul 2006", a spus Dumitru Alaiba, deputat PAS.

Apartamentul din Moldova a fost procurat însă în anul 2016, când şi-a încheiat activitatea la Guvern, unde a deţinut funcţia de consilier al fostului premier Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă.

În acea perioadă, Dumitru Alaiba era şi lider al trollilor PLDM pe reţelele de socializare. Din clădirea executivului, administra, inclusiv, o pagină preferată a lui Vlad Filat, pe care, în 2013, Alaiba a scris un articol prin care spunea că "totul va fi bine cu Banca de Economii".

Asta deşi, exact în acea perioadă, instituţia financiară era în plin proces de fraudare. Ulterior, Alaiba a şters acest articol din spaţiul online.

Şi soția lui Dumitru Alaiba, originară din Estonia, este moştenitoarea unei cote-părţi de 50 la sută din casa bunicilor şi a fost inclusă în declaraţia de avere a deputatului. Mai mult, consoarta lui Alaiba deţine un apartament la Tallinn. Totodată, soţii Alaiba sunt fondatorii mai multor companii.

"- Noi promovăm transparența în orice mod și sub orice formă și am făcut asta în diferite ipostaze. Suntem căsătoriți, respectiv eu sunt obligat să declar și averile soției. - Exact. Eu nu sunt deputat. – Încă!", mai spune Alaibă.

Deşi susţine că promovează transparenţa, Dumitru Alaiba nu a indicat în declaraţia sa de avere și veniturile pe care le-a obținut soția lui sub formă de îndemnizație de maternitate acordată de Estonia.

"Până acum am fost în concediu de îngrijire al copilului. În această lună se încheie și mai departe vedem ce vom face", declară deputatul PAS.

Şi părinţii lui deputatului Alaiba trăiesc pe picior mare. Aceştia deţin o vilă somptuoasă situată în cartierul Telecentru din Capitală. Imaginile cu locuinţa au fost publicate recent pe reţelele de socializare de mai mulţi bloggeri.

Suprafaţa imobilului este de aproape 200 de metri pătraţi, iar terenul pe care este înălţată locuinţa şi curtea acesteia are şapte ari.

Experţii imobiliari ne spun care este preţul unei asemenea case.

"În prezent, un ar de pe acest teren costă de la 10 până la 15 mii de euro. Preţul unei astfel de case, finalizate, cu reparaţie, cu acoperiş din țiglă se estimează de la 150 până la 250 de mii de euro, nu mai puţin", a spus Olga Vorobieva, expert imobiliar.

Un alt detaliu, care sare în ochi, este faptul că vila de lux a fost divizată în mai multe construcţii. Mai exact, pe lângă casa de 94 de metri pătraţi, a mai fost construită o bucătărie de vară cu suprafaţa de 69 de metri pătraţi şi un sarai de 13 metri pătraţi.

Potrivit blogger-ului Corneliu Gandrabur, care a publicat actele cadastrale, cel mai probabil s-a recurs la acest truc pentru a se eschiva de la plata impozitelor pentru bunurile imobile care depăşesc suprafaţa de 120 de metri pătraţi, aşa cum spune legea. Dumitru Alaiba a declarat pentru postul nostru de televiziune că dezminte informaţiile publicate în presă despre averea sa.

În același timp, Alaiba a indicat, în perioada 2017 - 2018, venituri de aproape 360 de mii de lei și 11 mii de euro din salariu şi burse de merit. Mai mult, proaspătul deputat are depozitați în bănci aproape 37 de mii de lei și 7500 de euro.

Acum o lună, Dumitru Alaiba a post un video pe Facebook în care a lăsat să se înţeleagă că biroul de deputat de nici zece metri pătraţi de la Parlament este prea dotat.

"Are fiecare deputat frigider, safeu. Eu nu știu dacă asta e chiar așa de necesar, mai ales că nu fac nimic. Aer condiționat, frumușel așa. Normal! Nu rău de tot", a mai spus deputatul.

Nu este pentru pentru prima dată când Dumitru Alaiba intră în gura presei. Anterior, mai mulţi bloggeri şi jurnalişti au scris că acesta este consumator de droguri. Dumitru Alaiba a ajuns în Parlament după ce a fost ales pe circumscripția uninominală numărul 51 SUA, Canada, în baza sistemului mixt de vot pe care Alaba îl critică cu înverșunare.

Acesta a devenit deputat cu susţinerea a doar puțin peste 2000 de oameni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu