Un cutremur de suprafaţă puternic a lovit California

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade s-a produs, joi, în statul american California, fiind simţit puternic în oraşul Los Angeles, anunţă Institutul de Geofizică din SUA (USGS).

Cutremurul a avut loc joi la ora locală 10.33 (20.33, ora României), în zona Văii Searles, în statul american California, la adâncimea de doar 8,7 kilometri.

Epicentrul seismului a fost la 13 kilometri de localitatea Trona, la 100 de kilometri de oraşul Barstow, la 176 de kilometri de San Bernardino şi la 195 de kilometri de Los Angeles.

Cutremurul a fost urmat de cel puţin patru replici puternice, de 4,7, 3,5, 3,8 şi 4,2 grade.

Aeroportul internaţional din Los Angeles a transmis că nu s-au înregistrat daune, astfel că "operaţiunile se derulează normal".

Lasă un comentariu