Un cuplu din Bălţi a fost reţinut de poliţie pentru escrocherii. Vezi cum păcăleau oamenii (FOTO)

Un cuplu de 23 și 29 de ani, domiciliați în municipiul Bălți, au fost reținuți de poliție fiind suspectați de escrocherie. Aceștia, se aflau în căutare pentru furt, fiind arestați actualmente, pentru 30 de zile.

În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice şi Direcției Combaterea crimelor grave a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale s-a stabilit că suspecții, având scopul însușirii bunurilor altor persoane creau profiluri false în reţeaua de socializare "Odnoklassniki".

Astfel, prin clonarea unui profil cu date de identitate, fotografii şi alte informaţii ce identifică profilul, expediau din numele acestora mesaje electronice cu conţinut înşelător la persoanele din contactele profilului fals.

În urma cărora, aceştea dobândeau prin înşelăciune mijloace financiare care erau expediate de victime prin intermediul transferurilor bancare. Totodată, s-a stabilit că aceștia au abuzat de un număr impunător de persoane din municipiul Chișinău și orașul Comrat.

Urmare a perchezițiilor efectuate ieri, 8 februarie curent, forțele de ordine au ridicat trei telefoane mobile, un laptop, 20 de cartele SIM de la diferiţi operatori din Republica Moldova, mijloace financiare, extrasuri de pe cont, card bancar și modem mobil.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 190 alin 2 Cod Penal al Republicii Moldova. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de "Escrocherie" se pedepsesccu amendă în mărime de la 42.500 lei la 67.500 lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani

Poliția recomandă cetățenilor să fie prudenți atunci când intră în contact pe rețelele de socializare. Persoanele care au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale sunt îndemnate să se adreseze la numerele de contact ale Unității de Gardă a Inspectoratului Național de Investigații: 022-57-71-53, 078710293. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu