Un cuplu a făcut ISTORIE. Femeia a cerut divorţul la doar trei minute după ce a spus DA

Un cuplu din Kuweit a făcut istorie, după ce a devenit perechea din ţară cu cea mai scurtă căsătorie. Femeia a cerut divorţul după doar trei minute de la semnarea actelor.

Potrivit presei locale, la scurt timp după ce au semnat actele, cei doi soţi s-au îndreptat spre ieşirea din încăpere. Femeia s-a împiedicat, iar în loc să o ajute, noul ei soţ i-a spus că este "proastă". Suparată, tânăra s-a întors din drum şi a cerut divorţul. Căsătoria a durat doar trei minute, deoarece judecătorul a admis cererea.

Părerile sunt împărţite. Foarte mulţi internauţi i-au luat, pe Twitter, partea femeii.

"Bine i-a făcut la nesimţit!", a scris cineva. Alţii au criticat-o pe mireasă pentru faptul că a decis să se căsătorească cu un om care se poartă aşa cu ea. În Kuweit există, însă, o problemă a căsătoriilor din interes, de aceea rata divorţurtilor este ridicată.

O altă căsătorie foarte scurtă s-a consumat tot în Orientul Mijlociu. În 2016, un tânăr din Arabia Saudită a divorţat de soţie la scurt timp după ce s-au căsătorit deoarece femeia, în loc să petreacă momente de tandreţe cu el în noaptea nunţii, a stat pe smartphone pentru a răspunde la mesaje, scrie mediafax.ro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu