Un copil în vârstă de doar un an și nouă luni, găsit plin de vânătăi chiar după prima zi de creșă

Un copil în vârstă de doar un an și nouă luni a fost găsit plin de vânătăi chiar după prima zi de creșă. Mama acestuia acuză asistenta, despre care spune că l-a bătut. 

Femeia, care este din Cluj, a povestit că și-a lăsat copilul de un an și nouă luni la creță. La prânz, însă, l-a luat, iar atunci a sesizat că avea zgârieturi pe gât și pe mânuțe.

”Am ajuns acasă şi am zis totuşi să îl verific să văd dacă mai e ceva pe corp şi să îl schimb să îl pregătesc de nani şi am văzut urma asta, care mi-am dat seama că a fost ţinut cu forţa de mână, asta iară nu avea cum să fie provocată de o jucărie, vedeţi?! Zgârietură, la coloană din nou, avea trei puncte tare ciudate, aşa şi pe mâna asta la fel, simetric şi din faţă şi din spate avea vânătăi. Probabil a fost prins cu forţa”, a spus mama copilului, potrivit gazetadecluj.ro.

Conducerea creșei susține, încă, că băiețelul s-ar fi lovit după ce s-a trânit singur pe jos. Mama, însă, susține că asistenta l-ar fi agresat pe cel mic pentru că nu a vrut să stea pe oliţă.

Asstenta în vârstă de 50 de ani nu mai are voie să se apropie de copii, iar o anchetă în acest caz a fost demarată pentru a se stabili toate detaliile cu privire la acest eveniment, scrie a1.ro

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu