Un copil de cinci ani din satul Gura Galbenei a căzut de la geam de la etajul doi. Unde erau părinţii micuţului

Embed:

Un copil de cinci ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de la geamul de la etajul doi al casei în care locuieşte. Nenorocirea s-a produs, ieri, în satul Gura Galbenei din raionul Cimişlia.

Potrivit poliţiei, băieţelul s-ar fi sprijinit de plasa pentru insecte de la fereastră, care a cedat. Copilul era acasă împreună cu părinţii care le-au spus oamenilor legii că, în acel moment, munceau în grădină.

Micuţul a fost dus cu ambulanţa la spitalul raional din Cimişlia, unde a suferit o operaţie la splină. Acum viaţa lui este în afara oricărui pericol.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili dacă nenorocirea s-a produs din vina părinţilor. Dacă se va dovedi acest lucru, aceştia riscă să fie pedepsiţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu