Un copil de 10 ani din Capitală, victima a doi hoţi din Edineţ. Cum a rămas băiatul fără un telefon de mii de lei (VIDEO)

Embed:

Părinţii unui minor de 10 ani au solicitaţi intervenţia Poliţiei Capitalei, după ce copilul acestora ar fi devenit victima a doi hoţi de buzunare. Incidentul a avut loc pe o stradă din sectorul Buiucani al Capitalei.

Potrivit Poliţiei, hoţii i-au sustras copilului telefonul mobil din buzunar, în timp ce ar fi iniţiat o discuţie cu acesta. Astfel, după ce au furat telefonul, în valoare de 4.000 de lei, făptaşii au fugit într-o direcţie necunoscută.

Ulterior, poliţiştii au depistat camere de supraveghere care au surprins suspecţii fugind, fiind recunoscuţi de către minor. Aceştia au fost localizaţi şi încătuşaţi, fiind escortaţi la Inspectorat pentru audieri, unde şi-au recunoscut vinovăţia.

Potrivit lor, telefonul mobil al victimei ar fi fost vândut în lombard, de unde a fost ridicat de către poliţişti şi returnat victimei.

Bănuiţii cu vârstele de 19 ani şi respectiv 37 ani, originari din raionul Edineţ, sunt cercetaţi penal şi riscă până la 4 ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »