Un convoi al ONU, care transporta ajutoare umanitare, a fost atacat în Siria

Embed:

Un convoi al Naţiunilor Unite, care transporta ajutoare umanitare pentru rezidenţii aflaţi în cartierele asediate din oraşul sirian Homs, a fost ţinta unui atac. Persoane necunoscute au lansat înspre autovehicule un obuz de mortier. Şoferul unui autocamion şi patru voluntari au fost răniţi.

În timp ce autorităţile siriene dau vina pe rebelii din regiune, opoziţia susţine că atacul a fost comis de trupele regimului Bashar al-Assad.

Incidentul s-a produs în pofida unui acord de încetare a focului valabil de trei zile, încheiat între părţile implicate în conflict, sub egida ONU.

În prima zi a armistiţiului, au fost evacuaţi mai bine de 80 de oameni din Homs. Cel de-al doilea grup urmează să fie evacuat astăzi. Reprezentanţii Crucii Roşii spun însă că au nevoie de garanţii pentru a continua operaţiunea umanitară.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu