Un consilier din Ialoveni, luat la rost de internauți: Duduiță cu trecut glorios de secretară

Victoria Butuc, consilier local din Dănceni și consiliul raional Ialoveni a fost luată la rost de către un tânăr, pe Facebook. Acesta se arată indignat de faptul că Butuc a cerut, recent, dimisia conducerii raionale "sub grava învinuire de a fi fost aleși pe listele Partidului Democrat". Ion Vasiliu, într-o postare pe Facebook a enumerat toate proiectele care au fost realizare de actuala conducere și se întreabă ce poate să le ofere oamenilor consilierul Victoria Butuc. 

"O zicală din străbuni spunea, că schimbarea domnilor – bucuria nebunilor. Revoluțiile, răsturnările bruște de situație, loviturile de stat și cele de palat dintotdeauna au fost un mediu benefic pentru tot soiul de gunoaie, demagogi, șarlatani și țipălăi, care nu ratează momentul de ași face publicitate (PR), capital politic și de a urca pe scara ierarhică. Un segment aparte îl constituie tot felul de duduițe cu trecut glorios de secretut…, să am pardon - secretare, înzestrate cu picioare lungi și limbă fără oase, singurul merit al cărora a fost să le facă la timp și professional poftele șefilor. Uite ăstora nu le dă pace „povestea de success” a Maiei Sandu, numită de adepți „Doamna de fier”, iar de popor – „Scufița roză”. 

Una dintre ele este și cea care se vrea a fi Ioana d-Arc de Dănceni, doamna Victoria Butuc. Doar, că cea reală, spre deosebire de madam Butuc a devent eroină nu după război, ci în timpul lui și a murit arsă pe rug fiind fecioară, calitate pe care Victoria n-o poate avea nicidecum, or, dumneaei e cel puțin femeie măritată.

Recent, fiind inspirată de demisiile-n lanț de pe Olimpul politic moldovenesc, Victoria a cerut demisia „în corpore” a conducerii și consiliului raional Ialoveni sub grava învinuire de a fi fost aleși pe listele Partidului Democrat condus de către detestatul oligarh Plahotniuc. Madam a uitat, că ea înseși a ajuns pur întâmplător acolo pe listele PLDM-ului, dispărut ca măgaru-n ceață după ce liderul său a încăput la pușcărie pentru corupție și delapidarea banului public în proporții deosebit de mari. Pledoaria doamnei Butuc (postată imediat pe rețelele de socializare de către ea înseși) este o adunătură de fraze demagogice, lozinci la modă, învinuiri fără probe și aberații sentimentale. Pe ea, vedeți dumneavoastră, o dor traumele psihologice suferite de către bieții curcani aruncați în curtea președinției, dar era încîntată de porcii și penisul lui Mătăsaru; a deplîns nesărbătorirea centenarului Marii Uniri, dar a uitat subit de arginții de Iuda primiți de președintele Dodon de la Putin și de florile depuse de acesta la mormîntul cazacului necunoscut de la Bender, alături de banditul Krasnoselskii. O amnezie cam selectivă și dubioasă – nu vi se pare? Sau cum idolul ei Năstase a vorbit despre unionism ca despre o aiureală și a votat pentru revenirea ocupanților și agresorilor ruși în Consiliul Europei. Dar, să coborîm pe pămînt: - câte inițiative, care ar fi contribuit direct la creșterea bunăstarii locuitorilor din Dănceni și Ialoveni au venit de la Ioana noastră? – Nici una! De nu credeți – duceți-vă în Dănceni și întrebați lumea de acolo ce crede ea despre madam Butuc. Uite, însă, ce au făcut democrații în cei cîțiva ani de cînd au fost majoritari în Ialoveni pentru raion la general și satul ei de baștină, în special: La Dănceni – au fost reparate capital trei străzi (una - pe care dumneaei vine-n fieare zi la Ialoveni și Chișinău); 1,5 mln. lei alocați Casei de Cultură, 0,5 mln – grădiniței și 0, 88 mln lei –fondului ecologic din localitate. La nivel de raion: - linia de troleibus Chișinău-Ialoveni (despre care Victorița spunea că va dispare imediat după alegeri, dar funcționează și astăzi); iluminarea stradală în toate localitățile raionului; 75 mln lei alocați pentru construcția și repararea drumurilor; 5 mln lei – grădinițelor; 25 mln. Lei – apeductului Ialoveni-Nimoreni; 24 mln. lei – complexului sportiv din Costești. Prin decizia fostului Parlament controlat de democrați, Ialovenilor le-au fost retrocedate 146 hectare de pămînt. Printre altele, actual guvernare pune piedici executării acestei decizii; 
Salarii și pensii achitate la timp. Lista se poate continua, dar ne oprim aici. De unde însă, veți lua voi, țipălăilor bani? – Veți vinde curcanii? 
P.S. Știu sigur că tot ceea ce vei obține de la guvernul Kozac tovarășă Butuc, va fi o foaie de călătorie în Siberia, împreună de mînuță cu Scufița-Roz și desigur, cum fără Prostul-Satului ?!", a scris Vasiliu. 

Victoria Butuc nu a comentat acuzațiile, care îi sunt aduse. 

Lasă un comentariu