Un compatriot de-al nostru, implicat în "Confruntarea Mileniului"

Embed:

Un compatriot de-al nostru este implicat în "Confruntarea Mileniului" din sport, cea dintre Floyd "Money" Mayweather şi "The Notorious"Conor McGregor. Vasile Bria este maseurul starului din artele marţiale mixte, irlandezul Conor McGregor.

Bria îl urmează peste tot pe unul dintre cei mai carismatici sportivi din lume la ora actuală, dar puţină lume ştie cum a început povestea moldo-irlandeză.

Vasile Bria a emigrat în Irlanda în 2001, pentru că nu-i mergeau afacerile în Republica Moldova și nici nu existau semne că situația se va îmbunătăți. Pentru el a urmat o perioadă dificilă, Vasile ajungând să muncească chiar şi în construcţii civile.

După câţiva ani a decis să se specializeze în serviciile de masaj, artă pe care o poseda. Întâi şi-a deservit prietenii, iar mai târziu a activat în diferite săli de sport.

Într-o bună zi a primit un apel de la Conor McGregor. Irlandezul suferise o accidentare gravă și, prin diverse recomandări, a ajuns la moldoveanul Vasile Bria.

"I-a fost cam greu. A avut un accident. El a încercat mai multe servicii. Apoi am fost eu într-o seară. La el acasă m-a chemat. Eu nu-l ştiam. L-am aşezat puţin la loc, dar ce poţi să faci timp de o oră. Apoi a simţit că e totul bine şi m-a chemat mai des.", a spus Vasile Bria.

În ultimii cinci ani, Conor McGregor a devenit un super-star în lumea artelor marţiale mixte. Irlandezul a făcut un munte de bani într-o perioadă scurtă de timp, iar succesul luptătorului l-a "afectat" şi pe Vasile Bria.

Chiar dacă McGregor se transformă într-un "animal de pradă" - la conferinţele sale de presă sau în cuşca propriu-zisă, în care se bate cu adversarii - maseurul moldovean susține că în afara ringului irlandezul rămâne acelaşi băiat modest care în urmă cu 10 ani avea prin buzunare doar câţiva ”biștari”!

Acum Conor McGregor are în faţa provocarea vieţii! El va combate în ringul de box cu legendarul pugilist Floyd Mayweather, bătălia celor doi fiind "botezată" de presă drept "Confruntarea mileniului". Și asta - pentru că ea va genera profituri de peste un miliard de dolari.

În ultimile zile Vasile Bria l-a urmat pe McGregor la conferinţele de presă de la Los Angeles, New York și Toronto, conferințe ce prefaţează epica încleştare cu Mayweather.

Chiar dacă McGregor este un sportiv de arte marţiale mixte şi nu de box, precum adversarul său, și chiar dacă partida cu Mayweather va fi una tocmai de box, Vasile Bria susţine că... pugilistul nu are nicio şansă în faţa irlandezului! Floyd Mayweather este cu 11 ani mai în vârstă decât McGregor, a cucerit 15 titluri mondiale în diferite promoţii şi 5 categorii de greutate şi nu a fost învins niciodată în cele 49 de lupte susţinute.

"Vorba asta, "se teme de el" sau "nu se teme de el", niciodată să nu o mai spui. În primul rând, pentru că dacă s-a apucat pe acest drum vorbele acestea niciodată nu o să fie. Chiar dacă sînt ceva procente de frică, el niciodată nu le va reda", a spus Vasile Bria.

În conferinţele de presă susţinute până acum, cei doi luptători s-au atacat în nenumărate rânduri, înjurându-se ca la uşa cortului.

"Eu socot că va merge pâna la a şasea sau a şaptea rundă, dar totul depinde de cum va fi pregătit mental. Dacă îl doboară înainte de meci pe ring a urcat şi îl doboară la podea timp de patru runde.  El ca atare mental este deja distrus. Uitaţi-vă la conferinţe. Deja merge pe drumul cela", a spus Vasile Bria.

"Confruntarea mileniului" Floyd Mayweather - Conor McGregor va avea loc pe 26 august la Las Vegas, Nevada, iar Republica Moldova va fi prezentă în cadrul acestui eveniment, istoric în sport, prin maseurul din Cahul Vasile Bria.


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu