Un cetăţean român, condamnat la închisoare în Franţa pentru FURTUL unei jumătăţi de TONE de HRANĂ PENTRU ANIMALE

Un cetăţean român în vârstă de 34 de ani a fost condamnat la opt luni de închisoare în regiunea franceză Alsacia pentru că a furat o jumătate de tonă de hrană pentru animale împreună cu alţi patru complici, scrie mediafax.ro.

Cetăţeanul român a fost judecat miercuri, la Tribunalul corecţional din oraşul Colbar, aflat în regiunea franceză Alsacia.

Acesta a fost găsit vinovat de intrarea prin efracţiune într-un magazin de animale din Saint-Hippolyte şi de a fi furat jumătate de tonă de hrană pentru animale, utilaje şi produse fitosanitare, în valoare totală de 30.000 de euro.

În cadrul audierilor, condamnatul a negat faptele, declarând că el era doar şoferul maşinii folosite pentru a transporta produsele furate.

Trei alţi complici sunt în continuare căutaţi de Poliţie, în vreme ce al patrulea este spitalizat în urma unei răni grave produse în timp ce încerca să evite forţele de ordine.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu