Un cetățean al Franței a fost reţinut la Chișinău pentru proxenitism

Embed:

 

Un bărbat de 34 de ani, cetățean al Franței, este suspectat că ar fi racolat mai multe tinere din Republica Moldova pentru practicarea prostituției în Franța cu remunerare  atractivă. Acesta a fost reținut în timp ce însoțea două tinere cu vârste de 21 și 29 ani, să practice prostituţia în Franța. Bărbatul a recunoscut vina și la moment se află în arest pentru 20 de zile.

Ca urmare a investigațiilor s-a stabilit că bărbatul activa pe teritoriul țării de mai mult timp. Acesta, urmărind scopul determinării şi înlesnirii practicării prostituţiei de către alte persoane şi tragerii unor foloase financiare, îndemna tinerele să practice prostituţia.

Suspectul făcea cunoștință și încerca să convingă victimile prin intermediul rețelelor de socializare. Ulterior, negociau toate detaliile privind practicarea prostituției în schimbul sumei de 500 euro pe zi, dar și organizarea deplasării acestora pe teritoriul Franței, unde le era asigurată locuința pentru trai dar și pentru  practicarea prostituției.

În urma mai multor acțiuni de urmărire penală efectuate de ofițerii CCTP, suspectul a fost reținut în flagrant în incinta Aeroportului Chișinău, în timp ce însoțea tinerele pentru a pleca în Franța.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală. Dacă îi va fi demonstrată vinovăția, cetățeanul francez riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 7 ani.

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, pentru a stabili circumstanțele dar și alte persoane implicate în acest caz cât și identificarea altor tinere recrutate de către suspecți.

Lasă un comentariu