UN BUNIC DE CRĂCIUN: Vârstnicii vor fi alături de copiii orfani, de sărbători

Embed:
Vârstnicii de la Clubul de Voluntari "60 plus", din Chişinău, vor merge de sărbători în Centrele de Plasament şi Casele de Copii, pentru a împărţi din experienţa lor. Cei 148 de participanţi s-au întrunit pentru a discuta planul de acţiuni.

Voluntarii şi-au dat întâlnire la Palatul Feroviarilor, iar liderii platformei le-au povestit despre bucuria de a face o faptă bună. Bunicii spun că ar avea ce să-i înveţe pe tineri.

„Despre cunoștințele în culinărie, chiar și despre cum se călca o cămașă, pentru că nimeni nu se naște învățat. Iată aceste activitați casnice, această educație se poate cultiva şi mai târziu.”

Cei care au decis să fie voluntari spun că vor să se simtă utili.

„Trebuie oamenii de scos din casă, să ducă să facă ceva folositor pentru societate, pentru țară, pentru copii.”

„În tinerețea mea am fost și am lucrat soră medicală, s-ar putea de făcut o grupă de copii chiar și maturi care să se ocupe cu acordarea primului ajutor. Trebuie să găsim puteri ca să fim utili, să ne câștigăm și pentru noi, dar și alții să aibă a câștiga din aceea ce facem noi”, a spus voluntara, Raisa Ţurcan.

Clubul voluntarilor "60 plus" a fost lansat acum doi ani şi are drept scop implicarea
buneilor și bunicilor în viaţa socială şi economică. De atunci, voluntarii au dezvoltat diverse programe în raioanele din ţară, iar astăzi, echipa s-a consolidat la Chişinău.

„Noi ne gândim să facem acest pod de comunicare între generații și acești copii să aibă posibilitatea să vină în cadrul cluburilor de voluntari 60 plus pentru ca să învețe lucruri, să învețe a cânta, a dansa, a învăța o profesie. pe de altă parte în cazul în care este nevoie, voluntarii noștri să se deplaseze în regiuni, inclusiv să facă anumite activități acum în ajunul Crăciunului”, a spus coordonatoarea Programului 60 plus, Anastasia Primov.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, de la începutul anului, în Republica Moldova locuiau aproape 560 mii de persoane în vârstă de peste 60 ani, ceea ce constituie aproape 21 la sută din numărul total al populației.
loading...

Lasă un comentariu