Un britanic şi-a donat corpul pentru a fi mumificat

Embed:

Şi-a donat corpul după moarte, pentru a fi mumuficat, şi a reînviat astfel o tradiţie veche de mii de ani folosită de egipteni. Este vorba despre un britanic, taximetrist de profesie, care era foarte pasionat de documentare, scrie Daily Mail.

Allan Bills de 61 de ani, supranumit acum "Tutankhamonul din Torquai", oraşul în care trăia, a murit de cancer pulmonar. Bărbatul a fost de acord să-şi doneze trupul pentru a fi mumificat după ce a văzut o reclamă la televizor în care se spunea că se caută voluntari pentru realizarea unui documentar. Soţia şi cei trei copii ai săi şi-au dat acceptul, iar când Bill a murit, în luna ianuarie, corpul său a fost preluat de oamenii de ştiinţă.

Organele interne ale lui Bills au fost scoase şi păstrate în borcane, cu excepţia inimii şi a creierului. Pielea sa a fost acoperită cu un amestec de uleiuri şi răşini şi scăldată într-o soluţie de Natron, sare găsită în albiile uscate din Egipt.

După o lună, corpul a fost înfăşurat cu o pânză şi pus într-o camera de uscare. Corpul britanicului s-a transformat în mumie care, potrivit cercetătorilor, va sta intactă timp de mai multe secole.

Allan Bills a devenit primul om care a fost mumificat după metodele folosite, acum trei mii de ani, de egipteni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu