Un bloc de locuit se dărâmă la Botanica. Oamenii sunt speriaţi, dar încă locuiesc acolo (GALERIE FOTO)

Embed:
Trăiesc într-un bloc care riscă să se prăbuşească în orice moment. Este vorba despre locatarii unui cămin din sectorul Botanica al Capitalei, care necesită renovare urgentă.

Este greu de crezut că acest bloc, care se dărâmă văzând cu ochii, se află chiar în Capitală. Locatarii spun că trăiesc cu frica-n sân şi se tem că peretele nu va rezista în caz de un cutremur.

Oamenii spun că se confruntă cu această problemă de mai bine de zece ani.

"Nimeni nu ne ajută, nimeni nu îşi bate capul că se dărâmă blocul şi atâţia oameni trăiesc aici. Ca să facem reparaţie, trebuie să adune toată lumea bani, dar sunt bătrâni, nu ai de unde."

"E foarte rău. E murdărie întotdeauna."

"Desigur că trebuie că, mâine, poimâine, o să fie vreun cutremur şi se fărâmă bucata aceasta de perete."

Şeful Direcţiei Locativ-Comunale ne-a declarat că, anterior, s-a făcut o expertiză clădirii, însă Primăria nu poate să intervină. Asta pentru că asociaţia de locatari a căminului a rămas fără preşedinte, după ce precedentul responsabil a plecat din funcţie.

Anul trecut, Direcţia Locativ-Comunală a cheltuit în jur de şase milioane de lei pentru reparaţia acoperișurilor blocurilor şi a reţelelor inginereşti.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu