Un bărbat din Floreşti şi-a transformat casa într-un muzeu. Ce obiecte găzduieşte colecţia moldoveanului

Embed:

Şi-a transformat casa într-un adevărat muzeu. Victor Ţîbrigan, din satul Vărvăreuca, raionul Floreşti, a adunat de-a lungul vieţii peste o mie de exponate istorice.

Pe lângă roci, săbii şi icoane, are şi un tun utilizat în timpul Primului Război Mondial. Exponatele ocupă toate cele patru camere ale casei, aşa că bărbatul trăieşte într-o cămară, unde are doar un pat, o sobă şi o bucătărie improvizată.

La cei 69 de ani ai săi, Victor Ţîbrigan administrează muzeul şi găseşte timp să picteze icoane, sau să cânte la fluier şi chitară. Bărbatul susţine că una dintre icoanele realizate este făcătoare de minuni, deoarece pe ea au apărut în mod miraculos chipurile a 4 sfinţi.

"Parcă mi-a dat un imbold, un ajutor de la Dumnezeu şi timp de o lună iată am pictat-o. Icoana asta îmi dă mult ajutor şi speranţă. Dacă ne-am uita atent aici sunt patru chipuri de sfinţi, numai cei credincioşi îi văd", susţine Victor Ţîbrigan, stăpânul muzeului.

Bărbatul e mândru de un tricolor pe care îl are din anul 1990 de la podul de flori, când a fost permisă pentru prima oară traversarea Prutului fără paşapoarte şi vize. A făcut atunci schimb de drapele cu un ostaş român.

"Cel mai preţios îi tricolorul de la podul de flori. Cu care m-am schimbat atunci pe pod şi se găseşte aici în muzeu. Cu tricolorul acesta am fost la diferite adunări, pentru limbă. Şi la înmormântarea lui Grigore Vieru am fost cu tricolorul acesta, am participat la multe", mai spune bărbatul.

Un alt exponat interesant e un război de ţesut vechi de mai bine de 100 de ani. Bărbatul spune că şi-a transformat casa într-un muzeu acum zece ani, iar intrarea este liberă pentru toţi cei care vor să îi admire colecţia.

"Am o grămadă de fraţi, nepoţi. Măi, cui laşi muzeul? Dar eu le zic: muzeul o să rămână sute de ani aşa. Voi prea repede întrebaţi cu lăsatul. Eu mai am de gând să trăiesc, să facem lucruri istorice, frumoase", susţine Victor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu