Un bărbat din Ciorescu, bătut până la moarte de amicii cu care a băut împreună (VIDEO)

Găsit mort în propria casă. Un bărbat a decedat, după ce a fost ucis în bătaie de către un prieten de-al său.

Crima a avut loc, acum două zile, în comuna Ciorescu, municipiul Chişinău.

Totul s-a întâmplat după ce, amicii ar fi consumat băuturi alcoolice împreună. La un moment dat, între ei ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia bănuitul ar fi luat o creangă şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri.

În urma traumelor primite, acesta a decedat pe loc. Fiind în stare de ebrietate, individul a lăsat bărbatul zăcând, iar, el a plecat acasă.

Cadavrul a fost descoperit de către o vecină, care venise în vizită la victimă. Când a intrat în casă, aceasta a văzut bărbatul ce nu dădea niciun semn de viaţă.

Speriată, femeia a anunţat imediat oamenii legii. La faţa locului s-a deplasat Grupul Operativ pentru efectuarea cercetărilor.

Totodată, la examinarea cadavrului de către medicul legist, s-a stabilit că victima de 56 de ani, avea urme de moarte violentă.

Potrivit ofiţerului de presă al Direcţiei de Poliţie, Natalia Stati, acesta locuia de unul singur şi nu avea familie.

În urma măsurilor întreprinse de oamenii legii, suspectul a fost identificat.

În cadrul audierilor, agresorul, în vârstă de 43 de ani, locuitor al aceleiaşi comune, şi-a recunoscut vina.

Actualmente, bănuitul este cercetat penal pentru omor intenţionat şi se află în arest pentru 72 de ore, scrie canal3.md

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă ani grei de puşcărie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu