Un bărbat de 39 de ani riscă ani grei de pușcărie, după ce a violat cinci minore din Basarabeasca

Un bărbat din Comrat a fost condamnat la 15 ani şi 3 luni închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru o serie de acţiuni violente cu caracter sexual, comise faţă de cinci minore din Basarabeasca.

Verdictul a fost dictat după ce Procuratura raionului Basarabeasca a demonstrat vinovăţia acestuia de comiterea, în cursul lunilor februarie-martie curent, a două tentative de viol şi trei acţiuni perverse, toate comise asupra minorelor cu vârstele cuprinse între 12 şi 16 ani.

Potrivit probelor, inculpatul urmărea victimele pe stradă sau pe terenurile de joacă, după care le împingea în locuri ferite de ochii lumii, unde fie le pipăia, fie încerca să le violeze. Imediat după incidente, victimele le-au povestit părinţilor despre cele întâmplate, fiind alertaţi oamenii legii, iar agresorul – reţinut.

Inculpatul, în vârstă de 39 de ani, nu era angajat în câmpul muncii, iar anterior a mai fost în conflict cu legea, fiind condamnat pentru infracţiuni similare.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu