Un bărbat care l-a acuzat pe actorul american Kevin Spacey de hărţuire sexuală a murit înainte de proces

Un bărbat care l-a acuzat pe actorul american Kevin Spacey de hărţuire sexuală, după un incident care ar fi avut loc în octombrie 2016, în Malibu, SUA, a murit, iar procesul deschis în acest caz ar putea fi anulat, potrivit foxnews.com, transmite mediafax.ro.

În septembrie 2018, Spacey a fost dat în judecată de un maseur, care susţinea că starul l-a obligat să îi atingă organele sexuale şi să îl sărute, în timpul unei petreceri la o reşedinţă privată din Malibu.

Un reprezentant al actorului a depus, marţi, o notificare în instanţă, potrivit căreia a fost anunţat, pe 11 septembrie, de avocatul reclamantului că acesta "murise de curând".

Procesul civil urma să înceapă pe 23 iunie 2020, iar reclamantul a deschis acţiunea în instanţă sub protecţia anonimatului. Spacey a negat acuzaţiile, iar avocaţii săi au transmis că nu sunt suficiente probe pentru a fi deschis un proces.

Deocamdată nu se ştie dacă procesul va fi anulat.

La jumătatea lunii iulie, Spacey a scăpat de procesul în care era judecat pentru agresarea sexuală a unui tânăr, după ce presupusa victimă a decis să nu mai depună mărturie, de teamă că s-ar putea incrimina. În ianuarie, Kevin Spacey a fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală, în 2016, a acestui tânăr, care, la momentul respectiv, avea 18 ani. Actorul în vârstă de 60 de ani - acuzat de indecenţă, molestare şi lovire, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare şi înregistrarea ca agresor sexual - a pledat nevinovat. Presupusa victimă, William Little, este fiul unei prezentatoare a postului american Boston TV, iar aceasta a fost prima inculpare a lui Kevin Spacey de când cariera de actor i-a fost distrusă de acuzaţii de abuzuri sexuale săvârşite asupra unor bărbaţi, începând cu toamna anului 2017.

De asemenea, la începutul lunii iulie, publicaţia Variety a scris că Spacey a fost audiat şi de poliţia britanică, după ce mai mulţi bărbaţi l-au reclamat pentru agresiuni similare. Actorul a participat voluntar la audieri, care au avut loc în SUA, în luna mai. Starul nu a fost arestat, iar ancheta poliţiştilor de la Scotland Yard este în desfăşurare.

Şase reclamaţii pentru abuzuri sexuale au fost formulate pe numele lui Spacey în Marea Britanie, pentru fapte care ar fi fost săvârşite în perioada 1996 - 2013. Prima reclamaţie în Marea Britanie a fost făcută la sfârşitul anului 2017, iar cea mai recentă datează din primăvara anului trecut.

Spacey a locuit la Londra mai mulţi ani, fiind director artistic al celebrului Teatru Old Vic în perioada 2003 - 2015.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Kevin Spacey a dispărut din viaţa publică după un val de acuzaţii de abuz sexual care i s-au adus la sfârşitul anului 2017. Kevin Spacey a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele "American Beauty" şi "Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects". Pentru rolul lui Francis Underwood din "House of Cards", actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câştigat un Glob de Aur şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.

Lasă un comentariu