Un bărbat, a primit patru condamnări la moarte pentru violarea și uciderea unei fete de șase din Pakistan

O instanță din Pakistan l-a condamnat pe Imran Ali, de 24 de ani, la patru condamnări la moarte pentru violarea și uciderea unei fete de șase ani luna trecută, scrie BBC News.

Cazul lui Zainab Ansari, fetița a cărui corp a fost găsit într-o groapă de gunoi în orașul pakistanez Kasur, la sud de Lahore, pe 9 ianuarie a provocat revoltă în țară și mii de oameni au ieșit în stradă și au protestat cerând prinderea criminalului. În timpul proestelor, două persoane și-au pierdut viața.

Imran Ali, ucigașul lui Zainab, a fost în cele din urmă prins de poliție, iar anchetatorii au stabilit că a omorât și alte fete din provincie. Crimele comise de Ali se întind pe cel puțin un an și locuitorii furioși spun că autoritățile ar fi trebuit să-l prindă mai repede.

Zeci de martori au depus mărturie împotriva lui Ali în proces, unde au fost prezentate și dovezi legale, inclusiv teste ADN și poligraf.

Instanța l-a condamnat pe tânăr la patru pedepse cu moartea pentru răpire, viol, crimă și un act de terorism. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în 15 zile.

Vestea condamnării sale a declanșat reacții puternice pe rețelele sociale, scrie libertatea.ro

Răpirea lui Zainab a provocat indignare în mediul opiniei publice, fiind făcute apeluri pentru salvarea ei în timpul celor mia importante evenimente din ultimele zile, iar armata s-a implict oferind sprijin poliției. Fetița a dispărut pe drum spre un recital Coran, iar corpul său a fost găsit la aproximativ 2 km de casă.

Cu toate acestea, familia fetei declară că poliția nu a luat măsuri după ce a raportat dispariția ei și că rudele au fost cele care au recuperat înregistrările camerelor de supraveghere de pe drumul efectuat de ea și nu poliția, așa cum era normal.

Imaginile care arată fetița fiind dusă de mână de un bărbat au fost distribuite intens pe rețelele de socializare și s-a cerut sprijin pentru identificarea acestuia. „Dacă poliția ar fi acționat imediat, vinovatul ar fi fost prins”, a spus tatăl lui Zainab.

Poliția declară că incidente similare au loc în Kasur la fiecare lună.

Luna trecută, o fată de nouă ani a dispărut în centrul orașului după ce a mers la magazinele de lângă casa ei. Ea a reușit să scape de captorul ei și să se întoarcă acasă, dar a fost lăsată grav traumatizată.

Uciderea lui Zainab a provocat indignare în mediul online din toată lumea, unde hashtagul #JusticeforZainab a fost unul dintre cele mai importante subiecte din întreaga lume.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu