Un bărbat a dat o petrecere pentru a anunța că iubita îl înșală cu cel mai bun prieten al său (VIDEO)

Alberto Sobalvarro, un economist și congresman venezuelean, apropiat al președintelui Nicolas Maduro, se află în centrul unui scandal, după ce a ieșit la iveală că avea o aventură cu iubita celui mai bun prieten al său.

Într-un clip care s-a viralizat pe rețelele sociale și a fost preluat de presa din America Latină, bărbatul înșelat organizează o petrecere și profită de moment pentru a ține un discurs în fața tuturor invitaților, încurajându-i să filmeze, scrie digi24.ro.

Apoi, el le povestește cum a aflat că Daliana Meleán, iubita sa, aflată lângă el, îl înșală cu Alberto Sobalvarro, cu care este prieten de mai bine de 20 de ani. Venezueleanul îi sustrage, la un moment dat, telefonul iubitei sale și începe să citească mesajele pe care aceasta le schimba cu amantul ei.

”Astăzi am aflat ceva ce deja bănuiam. Alberto, te cunosc de mai bine de 20 de ani. Dar să îmi curtezi femeia este un gest de lașitate. Iată toate mesajele pe care tu și Daliana le-ați schimbat. Daliana caută un apartament de 40.000 de dolari, iar eu o întreb de unde o să facă rost de bani. Știu de unde face rost de vani, de unde primește apartamentul de 40.000 de dolari. Tu i-l vei dărui”, spune bărbatul la microfon, în fața invitaților la petrecere.

Deși oamenii s-ar fi temut că discursul s-ar putea încheia cu o bătaie, bărbatul a rămas calm. Când iubita lui încearcă să îi smulgă telefonul din mână, se vede cum acesta îl aruncă în piscină.

O femeie se apropie de cei doi și o trage deoparte pe Daliana.

”Vreau să îți mulțumesc, Alberto, din toată inima, pentru prietenia sinceră și profundă pe care mi-ai arătat-o în acești 20 de ani. Și, desigur, îți mulțumesc și ție, Daliana, pentru acești doi ani pe care i-ai împărtășit în mod ipocrit cu mine”,mai spune bărbatul.

”Alberto și Daliana au o aventură”, își încheie el discursul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu