Un avion cu 234 de persoane la bord a aterizat forţat pe un câmp lângă un aeroport din Moscova (VIDEO)

Embed:

Un avion de pasageri a efectuat miercuri o aterizare forţată pe un câmp aflat la câţiva kilometri de un aeroport din Moscova, în urma unui incendiu la unul dintre motoarele aeronavei, au declarat surse din cadrul autorităţilor ruse, citate de TASS, care au precizat că nu s-au înregistrat decese, scrie mediafax.ro.

"Avionul a aterizat pe burtă pe un câmp aflat în apropiere de satul Rybaki, care este la aproximativ 3-5 kilometri depărtare de pista aeroportului Jukovski", a afirmat o sursă.

Aeronava de tip Airbus A321, a companiei Ural Airlines, la bordul căreia se aflau 234 de persoane, inclusiv şapte membri ai echipajului, a decolat de la aeroportul Jukovski din regiunea Moscovei şi se îndrepta spre Simferopol în Crimeea.

"Potrivit versiunii preliminare, o pasăre a lovit un motor, ceea ce a dus la un incendiu. În cursul aterizării, avionul a depăşit pista", a transmis o sursă.

Pasagerii aeronavei companiei au fost evacuaţi imediat.

Directorul general al companiei aeriene şi Ministerul rus pentru Situaţii de urgenţă au confirmat că nu s-au înregistrat victime în urma incidentului.

Un reprezentant al Ministerului Sănătăţii din regiunea Moscova a transmis că nicio persoană nu a fost spitalizată, dar unele au primit îngrijiri medicale la locul incidentului.

Compania Ural Airlines a comunicat că ambele motoare ale aeronavei s-au defectat după lovirea unor păsări.

"Aterizarea a fost efectuată adecvat, avionul nu a luat foc, toţi pasagerii au fost evacuaţi. Nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită", a declarat Serghei Skuratov, directorul general al Ural Airlines.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu