Un autobuz s-a răsturnat într-un şanţ: Un mort şi 23 de răniţi

Embed:

Călătorie cu sfârşit tragic pentru zeci de turişti britanici. Cel puţin o persoană a murit, iar alte 23 au fost rănite, după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ, în estul Franţei.

Cinci dintre victime s-au ales cu răni grave şi au fost transportate la spital. Potrivit autorităţilor franceze, pentru operaţiunile de salvare au fost mobilizaţi 100 de pompieri, 30 de ofiţeri de poliţie şi patru echipe ale serviciilor de urgenţă.

"Condiţiile de circulaţie au fost bune. Pe drumuri nu era polei, dar ploua. Şoferul a pierdut controlul volanului, iar vehiculul s-a răsturnat într-un şanţ de trei metri adâncime de pe marginea drumului", a relatat un poliţist.

Turiştii se întorceau din Italia şi se îndreptau spre Birmingham, Anglia.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu