Un ASTEROID de mărimea unei balene va trece duminică pe lângă Pământ

Un asteroid de mărimea unei balene va trece duminică pe lângă Pamânt, la o distanţă de zece ori mai mică decât cea dintre Terra şi Lună, şi va putea fi văzut şi de astronomii amatori, folosind telescoape neprofesionale, scrie mediafax.ro.

Asteroidul 2014RC, cu un diametru de 20 de metri, va trece duminică seară, la ora 22.18 (ora Moldovei) pe deasupra Noii Zeelande, la o altitudine de 40.000 de kilometri, iar specialiştii Agenţiei spaţiale americane (NASA) spun că nu va lovi Pământul. Obiectul spaţial se va intersecta însă cu orbita Pământului din nou, în viitor, potrivit astronomilor.

Specialiştii spun că orbita asteroidului este situată destul de aproape de centura de comunicaţii a Terrei, alcătuită din sateliţii meteo şi de telecomunicaţii, care se află la o altitudine de 36.000 de kilometri.

2014RC a fost descoperit pe 31 august, de programul Catalina Sky Survey de lângă Tucson, Arizona şi confirmat a doua zi de observaţiile făcute de telescopul Pan-Starrs 1 din Hawaii.

Astronomii i-au determinat diametrul analizand cantitatea de lumină reflectată de pe suprafaţa sa. Traseul său va fi monitorizat în viitor de programul special al NASA, dar deocamdată nu există nicio informaţie care să susţină posibilitatea unui impact devastator.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu