Un an de la moartea Mariei Bieşu. Casa părintească a sopranei va deveni cartea de vizită a satului Volintiri VIDEO

Embed:

La un an de la moartea primadonei operei naţionale, Maria Bieşu, casa din Volintiri, raionul Ştefan Vodă, în care a copilărit artista, va prinde viaţă din nou. Autorităţile din satul de baştină al cântăreţei au decis să renoveze locuinţa, astfel încât aceasta să devină cartea de vizită a localităţii.

Reprezentanţii administraţiei locale din Volintiri promit că, în scurt timp, casa părintească a Mariei Bieşu va fi una dintre cele mai frumoase din localitate.

"S-au vopsit uşile, ferestrele, avem de vopsit gardul, de reparat soclul, intrarea s-o facem cu plăci din gresie. Vrem ca, în viitor, totuşi, să facem un muzeu, fie că la casa părintească, fie în alt sediu, la liceul teoretic", a declarat primarul localităţii, Nicolae Moiseev.

Astăzi, în această casă mai locuieşte doar una din cele patru surori ale artistei. Femeia spune că cei care vor să viziteze locuinţa unde a copilărit marea soprană sunt bineveniţi. "Acum deja vor veni. Dacă vor pune placa asta poate vor veni toţi. Cum să nu-i primesc, casa-i de oameni", a menţionat una dintre surori, Parascovia Bieşu.

Localnicii salută ideea de a tranforma în muzeu casa Mariei Bieşu. Iată ce au spus aceştia:

"Locul unde a trăit, locaşul acesta este unul sfânt, unde noi acum lucrăm şi vrem să punem o placă comemorativă."

"Şi noi avem mândria să mergem pe lângă casa dumneaei. E o bucurie mare să ai în mahală aşa o casă a unei persoane vestite."

Cântăreaţa de operă Maria Bieşu a murit pe 16 mai 2012.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu