Un agent economic, sancționat cu 30 mii de lei pentru încălcarea Legii privind protecția datelor cu caracter personal

Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova (CNPDCP) a examinat un caz cu privire la legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal de către un agent economic din Orhei.

În cadrul controlului efectuat s-a constatat că agentul economic nu deținea o politică de securitate a datelor cu caracter personal, încălcând astfel protecția datelor cu caracter personal și asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal.

Agentul economic nu a notificat sistemele de evidență a datelor cu caracter personal gestionate de către acesta, încălcând Legea privind protecția datelor cu caracter personal.

Pe cauza dată, CNPDCP a emis o decizie de constatare a încălcării și a fost întocmit  un proces-verbal cu privire la contravenție, care, ulterior a fost remis spre examinarea instanței de judecată. Prin hotărârea emisă, instanța de judecată l-a recunoscut vinovat pe agentul economic vizat de săvârșirea contravențiilor prevăzute, stabilind  o sancțiune contravențională, prin cumulare, sub formă de amendă de 30 de mii de lei.

loading...

Lasă un comentariu