Un afacerist a plătit OPT MILIOANE DE EURO pentru o plăcuţă de înmatriculare. Ce scrie pe ea

Un om de afaceri indian a plătit 33 de milioane de dirhami, adică 8 milioane de euro, pentru o plăcuţă de înmatriculare pentru una dintre maşinile sale Rolls Royce, în Dubai, scrie Realitatea.net.

Plăcuţa de înmatriculare pe care stă scris "D5" a fost vândută la o licitaţie organizată chiar de guvern, sâmbătă, ea fiind cumpărată de Balwinder Sahan, un afacerist.

Bărbatul a mai cumpărat şi o altă plăcuţă de înmatriculare la aceeaşi licitaţie pentru care a plătit "doar" 1 milion de dirhami.

Anul trecut, Sahan a cumpărat cu 24 de milioane de dirhami, o plăcuţă de înmatriculare cu "O9", scrie Bloomberg, citând Gulf News.

Licitaţiile pentru plăcuţe de înmatriculare sunt foarte populare în Emiratele Arabe Unite, unde o plăcuţă mai scurtă denotă puterea şi bogăţia posesorului maşinii.

Recordul este din 2008, când un afacerist a cumpărat plăcuţa de înmatriculare cu numarul "1" pentru 52.2 milioane de dirhami.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu