ULUITOR! Ridică cu pleoapele găleți cu câte 10 litri de apă

Song Tao, un bărbat de 43 de ani din China, a reușit o performanță uluitoare. Acesta poate ridica greutăți de 10 kilograme…cu pleoapele.

Chinezul, care locuiește în orașul Dongying din estul provinciei Shandong a devenit o adevărată celebritate grație pleoapelor sale. De 26 de ani, acesta atrage oamenii la spectacolele sale, în care arată cum poate ridica cu pleoapele găleți cu 10 litri de apă pe fiecare, folosind cleme și frânghii. Pnetur a demonstra că nu minte,  în același timp ridică găleți cu apă și cu mâinile pentru a demonstra că nu se ajută cu absolut nimic, scrie libertatea.ro.

Song, care înainte să-și descopere această abilitatea era dansator, a povestit că a învățat să facă astfel de demonstrații de la un maestru, care a venit absolut întâmplător la un spectacol de al său de dans în orașul chinez Guangxi, cu mulți ani în urmă.

"Obișnuiam să fiu dansator, iar în timpul unui show la Guangxi am întâlnit un profesor care m-a învățat ce trebuie să facă să reușesc să ridic greutăți cu pleoapele. Jumătate de an am dormit cu cleme pe pleoape, iar apoi am fost pregătit pentru astfel spectacole", a povestit Tao, precizând că după atâția ani nu mai simte nici o durere.  Pentru a putea prinde greutăţile de ochi, el foloseşte nişte plăcuţe-cleme, pe care le inserează ca pe nişte lentile de contact şi apoi doar închide ochii şi trage cu putere.

"Trebuie să sterilizez clemele înainte de fiecare spectacol pentru a nu face infecții la ochi. Lăcrimez un pic după show, dar doar atât", a spus acesta.

Talentul chinezului a fost apreciat și de autoritățile locale, care i-au oferit o diplomă pentru calitățile lui și speră ca Tao să ducă faima regiunii lor în lume.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu