ULUITOR! 12 oameni celebri explică definiția succesului

De multe ori când ne gândim la oameni de succes, ne gândim la milioane în cont, vacanțe spectaculoase și putere. Dar dacă întrebăm oamenii care se încadrează în aceste criterii despre ceea ce înseamnă de fapt succesul pentru ei, vom afla că d efapt acesta nu este legat de lucrurile materiale. Câțiva dintre cei mai de succes oameni din lume, ne împărtășesc ce prețuiesc cu adevărat, scrie antena3.ro

Miliardarul Richard Branson este de părere că succesul constă de fapt în fericirea interioară: „Prea mulți oameni măsoară succesul în funcție de câți bani câștigă sau anturajul în care stau. În opinia mea, adevăratul succes ar trebui măsurat prin cât de fericit ești”.
 
Fondatorul Huffington Post, Arianna Huffington, este de părere că banii și puterea nu sunt de ajuns: „Pentru a trăi viața pe care o vrem și o merităm, avem nevoie de un al trelea factor al succesului, pe langă bani și putere, și acesta este construit din patru părți: bună stare, înțelepciune, curiozitate și dăruire”.

Legendarul antrenor de baschet John Wooden spune că este vorba de satisfacția pe care o ai: „Liniștea minții, obținută prin satisfacerea personală, știind că ai făcut efortul de a face ce poți tu mai bine”.

Miliardarul Warren Buffet spune că relațiile sunt mai presus decât orice: ”Măsor succesul prin cât de mulți oameni mă iubesc”

Autorul Maya Angelou spune că succesul este măsurat de cât de mult te bucuri de ceea ce faci: „Succesul înseamnă să te placi pe tine însăți, să îți placă ceea ce faci, și cum o faci”.

Bill Gates spune este de părere că ai succes atunci când ai un impact asupra societății în care trăiești: ”Este plăcut să simți că ai făcut o diferență în lume, ai inventat ceva, ai crescut copii, sau ai ajutat oameni nevoiași”.

Liderul spiritual Deepak Chopra spune că succesul este o constantă creștere și dezvoltare: „Succesul în viață poate fi definit ca o expansiune constantă a fericirii, și realizarea progresivă a golurilor personale”

Pentru Barack Obama, este vorba de schimbările care le produci în viață oamenilor. Michelle, soția acestuia, declară că: „Pentru Barack, succesul nu constă în câți bani faci, ci diferența pe care o lași în viețiile oamenilor”.  

Cunoscutul inventator Thomas Edison era de părere că succesul stă în munca pe care o depui: "Succesul este 1% inspirație, 99% sudoare”.

Celebrul autor Stephen Covey spune că succesul este diferit pentru toată lumea: „Daca analizezi cu grijă ce vrei să se spună despre tine în momentul în care ești innmormantat, îți vei găsi definiția succesului propriu”.

Miliardarul John Paul deJoria este de părere că munca constantă și efortul depus definesc succesul pe care îl ai: "Succesul nu constă în cât de mulți bani ai. Succesul nu este poziția pe care o ai. Succesul este ceea ce faci, când nimeni altcineva nu se uită”.

 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu