ULTIMELE PREGĂTIRI PENTRU DUEL: Alexandru Burduja se va bate cu armeanul Jegish Yegoian

Embed:

Luptătorul moldovean de K-1 Alexandru Burduja este hotărât să încheie anul 2018 cu o victorie . Sportivul nostru va împărţi pumni şi picioare cu armeanul Jegish Yegoian în categoria de 95 kilograme la turneul "FEA World Series". Competiţia se va desfăşura la

Sala Polivalentă din Chişinău pe 6 octombrie. Va fi al doilea duel susţinut de Burduja în acest an. În luna martie el l-a învins la puncte pe românul Dănuţ Hurduc.

"Probabil va fi dificil, dar eu mă pregătesc intens, fac două antrenamente pe zi. Pun mare accent la picioare. Cred că va fi o luptă de nivel, ca de obicei. De acea şi suntem luptători, să mergem înainte până la sfârşit. Dacă am început, trebuie să scoatem până la capăt", a spus luptătorul K-1, Alexandru Burduja.

"Am studiat cum se luptă Jegoian şi am văzut greşelile lui. Ne vom strădui să lucrăm asupra acestor greşeli. Este unul dintre cei mai periculoşi adversari. În această categorie de greutate este suficientă o singură lovitură. Dacă te-ai deschis - ai scăpat", a spus antrenorul, Anatol Ignat.

Burduja a disputat până acum 17 lupte, a obţinut 10 victorii şi a suferit 7 eşecuri.

De partea cealaltă, Jegoian a câştigat 31 din cele 41 de confruntări în ringul profesionist.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu