ULTIMA ORĂ! "Universalbank" va fi lichidată

Embed:

Încă o bancă din ţară va fi lichidată. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei a decis, astăzi, retragerea licenţei "Universalbank" şi lichidarea silită a acestei instituţii financiare. Hotărârea vine ca urmare a constatării insolvabilităţii băncii, dar şi altor abateri de la prevederile legislaţiei. În calitate de lichidator al "Universalbank" a fost numit Ion Ropot.

"Universalbank" este una dintre micile bănci din Moldova, astfel încât, falimentul acesteia nu va aduce perturbări pe piaţa bancară. În 2010 şi în primele nouă luni ale anului 2011, "Universalbank" a suportat pierderi de aproximativ 50 de milioane de lei. Aceasta nu a reuşit să asigure un capital normativ de 150 de milioane de lei, impus de regulator. Ca urmare, în luna noiembrie a anului trecut, Banca Naţională a instituit un regim de supraveghere specială asupra "Universalbank".

Problemele instituţiei s-au acutizat în vara anului 2011, când a avut loc o tranzacţie dubioasă cu pachetul de control, potrivit guvernatorului BNM, Dorin Drăguţanu. "Problemele au ieşit în evidenţă în momentul în care banca şi-a pierdut complet susţinerea din partea acţionarilor. Şi această susţinere a fost pierdută în urma conflictului sau a litigiilor, sau a discuţiilor în baza cine este, de fapt, proprietarul "Universalbank". Or, dacă unul din acţionari nu este ferm convins că el este deţinătorul de drept a controlului pachetului de control al "Universalbank", acel acţionar nu va contribui în niciun fel cu lichidităţi sau cu capital pentru activitatea băncii", a explicat Drăguţanu.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu