Guvernul rus a DEMISIONAT. Anunţul făcut de Dmitri Medvedev

Embed:

Întreg Guvernul Rusiei a demisionat. Anunţul a fost făcut chiar de premierul Dmitri Medvedev, după discursul preşedintelui Vladimir Putin către Adunarea Federală, în timpul căruia s-a referit la mai multe schimbări în Constituţie. Preşedintele a propus ca Duma de Stat să fie responsabilă de propunerea candidaturii pentru funcţia de premier.

"Propun să schimbăm ordinul şi să încredinţăm Dumei de Stat responsabilitatea de a propune un candidat la funcţia de premier. Ulterior, acesta să-şi aleagă vicepremierii şi miniştrii din echipă", a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

În acest context, premierul Dmitri Medvedev, care deţine recordul absolut privind durata mandatului său în fruntea guvernului, de peste şapte ani, a declarat că este corect ca întreaga sa echipă să demisioneze. 

"Guvernul Federaţiei Ruse trebuie să-i ofere preşedintelui ţării posibilitatea de a lua toate deciziile necesare. În aceste condiţii, cred că este corect ca Guvernul, aflat în componenţa actuală, să-şi dea demisia", a afirmat premierul Rusiei, Dmitri Medvedev.

Liderul de la Kremlin a cerut celor 22 de miniştri să-şi continue activitatea până când va fi numit un nou guvern. Putin a mai transmis că va discuta cu fiecare membru al guvernului în parte.

În acelaşi timp, preşedintele a propus să fie creată o funcţie nouă în cadrul Consiliului de Securitate, cea de secretar adjunct, pe care să o ocupe Dmitri Medvedev. În cadrul discursului său în faţa Adunării Federale, Vladimir Putin a declarat că ar putea fi eliminată din Constituţie şi prevederea, potrivit căreia, aceeaşi persoană poate deţine doar două mandate consecutive de preşedinte al ţării.

"Se discută aspectul din Constituţie, care prevede că aceeaşi persoană nu poate deţine două mandate consecutive de preşedinte al ţării. Nu este un aspect principial, dar consider că oricum trebuie analizat", a menţionat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

În acest context, liderul de la Kremlin a propus să fie organizat un referendum pe subiectul modificărilor constituţionale.

Vladimir Putin a fost reconfirmat a în 2018 în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Conform actualei legi, Putin nu mai poate pretinde la un alt mandat doar dacă ar face pauză de cel puţin şase ani.

loading...

Lasă un comentariu