Ultima dorință: Un copil de cinci ani a murit în braţele lui Moş Crăciun

O ultimă dorință împlinită. Un băiețel în vârstă de cinci ani, aflat pe patul de moarte, s-a întâlnit cu Moș Crăciun, așa cum își dorea nespus. Copilul a murit însă la scurt timp, în brațele Moșului, relatează New York Post.

Copilul se afla în spital, pe patul de moarte. Familia acestuia nu a mărturisit de ce boală suferea, însă Eric Schmitt Matzen, bărbatul deghizat în Moș Crăciun a povestit cum a decurs întâlnirea dintre el și micuț.

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost chemat la spitalul din Tennesse, iar în doar câteva minute a ajuns în salonul băiatului, ținând în brațe cadoul pregătit de asistente.

"Când am intrat, stătea întins și era atât de slăbit încât părea că va adormi. M-am așezat pe patul lui și am întrebat «Spune, ce aud eu că tu vei rata Crăciunul? Nu se poate să pierzi Crăciunul. Ei bine, tu ești elful meu numărul unu»" a povestit Eric.

Apoi, copilul i-a dat "Moșului" o ultimă îmbrățișare.

"Mi-am înfășurat brațele în jurul lui. Înainte să mai pot spune ceva, a murit", a relatat Eric, care nu se îndura să-i dea drumul din îmbrățișare.

Mama lui a strigat apoi "Nu, nu, nu încă", ceea ce le-a făcut pe asistentele din încăpere să izbucnească în lacrimi.

"Am petrecut patru ani în armată (…) și am văzut multe lucruri la viața mea. Dar am fugit pe lângă biroul asistentelor plângând în hohote. Știu că asistentele și doctorii văd astfel de lucruri în fiecare zi, dar nu știu cum pot suporta", a mai relatat bărbatul.

Momentul s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva săptămâni, susține Eric, și aproape că l-a convins să nu mai joace rolul lui Moș Crăciun.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu