UE îşi schimbă liderii. Jose Manuel Barroso a susţinut un discurs de adio după zece ani de aflare la cârma Comisiei Europene

Embed:

Uniunea Europeană îşi schimbă liderii. În câteva ore, Executivul de la Bruxelles ar urma să aibă şefi noi. Comisia Europeană condusă de Jean Claude-Juncker trebuie să primească astăzi votul de încredere al Parlamentului. Predecesorul său, Jose Manuel Barroso, a susţinut un discurs de adio după ce s-a aflat zece ani la cârma comisiei. 

În faţa deputaţilor europeni, Jose Manuel Barroso şi-a amintit că în timpul mandatelor sale el a participat la trei extinderi succesive ale Uniunii, de la 15 până la 28 de membri. Totodată, comunitatea a trecut în această perioadă prin tot atâtea crize. Prima a fost în 2005, cea instituţională care a dus la semnarea tratatului de la Lisabona, considerat un fel de Constituţie a UE. Apoi a urmat criza financiară din 2009, care a determinat crearea unor mecanisme de susţinere a ţărilor aflate în dificultate. Cea de-a treia criză este traversată acum în relaţiile cu Rusia din cauza situaţiei din Ucraina.

"Noi am fost, de fapt, foarte aproape de un default. Pot să spun şi un cuvânt mai puţin plăcut, am fost aproape de falimentul unor ţări membre. Şi priviţi unde suntem acum: Portugalia şi Irlanda au încheiat programul cu succes. Irlanda este acum una dintre economiile cu cea mai rapidă creştere din Europa", a menţionat  Jose Manuel Barroso.

Noua comisie europeană, condusă de Jean-Claude Juncker, trebuie să facă un ultim pas, considerat de analişti doar o formalitate. Votul din Parlament va avea loc la Strasbourg.

Totuşi, cea mai dificilă perioadă a fost cea a audierilor fiecărui candidat în parte în faţa comisiilor de specialitate a legislativului. Ultimii doi comisari au primit avizul abia luni. Este vorba despre Violeta Bulc, desemnată pentru portofoliul de la transporturi şi turism după ce deputaţii au respins candidatura lui Alenka Bratusek, şi Maros Sefcovic, propus pentru postul de vicepreședinte al comisiei pentru uniunea energetică. Echipa lui Juncker ar trebui să îşi înceapă activitatea în data de 1 noiembrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu