UE este principalul partener comercial al Moldovei. 65 la sută din produsele autohtone, exportate pe pieţele din Europa

Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Moldovei. Anul trecut, 65 la sută din produsele autohtone au fost exportate pe pieţele din blocul comunitar. Asta în timp ce, în CSI au ajuns doar 20 la sută din mărfuri. Acum 12 ani, diferenţa dintre dintre cele două pieţe era diferit.

Cota exporturilor spre CSI constituia 50 la sută. Geografia exporturilor și impactul Acordului de Comerț Liber cu UE asupra economiei au fost analizate de un grup de experți germani, iar concluziile au fost aduse la concluzia deputaților.

Potrivit datelor prezentate, în 2004 rata exporturilor spre UE constituia 41 la sută, în timp ce în țările CSI, cifra se ridica la 51 la sută. În 2016 s-a atestat o reorientare clară a produselor moldovenești pe piețele din UE, unde au ajuns 65 la sută din mărfuri. 20 la sută au fost exportate însă în statele CSI. 

Din totalul produselor vândute peste hotare, 26 la sută reprezintă legumele. În comparație cu 2004, cota a crescut de peste două ori. Urmează produsele alimentare, care constituie 16 la sută din exporturi. Aici intră inclusiv vinurile, băuturile tari și sucurile. Cifra reprezintă jumătate din cota de 35 la sută, stabilită în 2004.

Exportul utilajului pentru mașini constituie 15 la sută din exporturi, ceea ce reprezintă o creștere de aproape patru ori. Domeniul IT este cel mai dinamic din sectorul serviciilor și constituie 9 la sută din exporturi, față de 1% cât era în 2004. 

Unii deputați s-au interesat de posibilitatea extinderii exporturilor în UE și în alte domenii.

"Când UE va deschide piața pentru producătorii de carne din Moldova?", a spus Corneliu Dudnic, deputat PDM.

"Nu sunt sigur dacă reușiți să vă ridicați la standardele impuse. Cel mai dificil este să exporți carne în UE. Trebuie să indici până şi cine a fost străbunelul vacii, adică să știi foarte multe despre o vacă", a zis Ricardo Giucci, lider GET Moldova.

Ricardo Giucci a apreciat faptul că exporturile din Moldova sunt îndreptate atât spre Est, cât și spre Vest, însă a recomandat autorităților să păstreze vectorul european.

Datele raportului mai arată că în 2016 Produsul Intern Brut al țărilor CSI a constituit 10,5 la sută, față de cel stabilit la nivelul Uniunii Europene. Asta în timp ce, nivelul PIB-ului din Federația Rusă constituie doar 7,8%, iar al Uniunii Euroasiatică - 8.9%. 

În preajma summit-ului Parteneriatului Estic, de la Bruxelles, președintele Parlamentului a solicitat o opinie în ceea ce privește implementarea Acordului de Liber Schimb cu UE de către Moldova.

"Asta înseamnă că Georgia, Moldova și Ucraina vor fi luate la pachet atunci când se va discuta drepte relațiile dintre aceste țări și UE. Și, cu siguranță, va fi o competiție care deja a început. Și fiecare țară va vrea să aibă un leadership în multe domenii", a declarat Andrian Candu, președintele Parlamentului.

"Sunteți țara numărul unu atunci când vine vorba de integrare europeană. Este un fapt. Avem relații și cu alte state post-sovietice, dar relațiile de comerț cu ele sunt la un nivel scăzut", a spus Ricardo Giucci, lider GET Moldova.

Raportul a fost realizat de o echipă de experți germani, finanțați de Guvernul de la Berlin.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu