UE cere companiei Amazon să plătească 250 de mln de euro după ce a primit beneficii fiscale ilegale

Uniunea Europeană (UE) a stabilit că Amazon trebuie să plătescă 250 de milioane de euro, după ce compania a primit beneficii fiscale ilegale din partea Luxemburg, potrivit CNN Money, citat de mediafax.ro.

"Luxemburg a oferit beneficii fiscale ilegale companiei Amazon. Astfel, aproape trei sferturi din profitul Amazon în Europa nu a fost taxat", a spus Margrethe Vestager, comisarul european responsabil de probleme de competiţie.

Luxemburg trebuie să recupereze ajutorul oferit ilegal.

Amazon a negat că a primit un tratament special din partea Luxemburg şi a spus că a plătit taxe potrivit atât reglementărilor din Luxemburg, cât şi celor internaţionale.

Comisia Europeană a stabilit că Luxemburg a ajutat în mod nedrept Amazon în ultimii opt ani, permiţând companiei să se separe în două diviziuni. O divizie din Amazon genera bani din vânzările online, iar cealaltă era o companie holding care colecta redevenţe. Doar prima companie plătea taxe în Europa, iar a doua companie nu avea angajaţi sau birouri.

"Companiei Amazon i s-a permis să plătească taxe de patru ori mai mici decât companiile locale care se supun aceloraşi taxe fiscale naţionale", a spus Vestager.

Autorităţile din Luxemburg au declarat că nu consideră că înţelegerea lor cu Amazon este ilegală. "Amazon a fost taxată conform regulilor aplicate la acea vreme", a transmis guvernul din Luxemburg.

CE a început investigaţia asupra taxelor plătite de Amazon în octombrie 2014.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »