UE a înaintat un ultimatum pentru Boris Johnson: 12 zile pentru un plan pentru Brexit

Boris Johnson are la dispoziție 12 zile să prezinte Uniunii Europene un plan pentru Brexit, a declarat joi premierul finlandez Antti Rinne, transmite BBC, citat de realitatea.net. Finlanda deține în prezent președinția rotativă a UE.

Antti Rinne a spus că a căzut de acord asupra acestui termen după discuții pe care le-a avut cu președintele Franței Emmanuel Macron. Propunerile trebuie trimise în scris până la sfârșitul acestei luni. În caz contrar, ”s-a terminat” a precizat Rinne.

După ce nu demult declara că ”mai bine mor într-un șanț decât să mai cer o amânare”, duminică premierul britanic a declarat că următoarele zile vor fi esenţiale pentru asigurarea unui acord pentru Brexit şi că o înţelegere cu Uniunea Europeană este încă posibilă.

Actualul premier adoptase până atunci o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat miercuri, la Strasbourg, că nu trebuie subestimate consecinţele unui Brexit fără acord şi a atenţionat că problemele implicate de ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar trebuie să fie soluţionate înainte ca viitoarea relaţie cu Londra să fie convenită.

Parlamentul britanic, unde premierul Boris Johnson şi-a pierdut majoritatea, a votat în urmă cu două săptămâni o lege vizând împiedicarea unei ieşiri din UE fără acord, care îl obligă pe şeful guvernului să ceară o amânare de trei luni a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie.

Londra respinge soluţia aşa-numită "plasa de siguranţă"("backstop"), inevitabilă, în opinia Bruxellesului, în lipsa unei alternative credibile. Aceasta prevede ca Marea Britanie să rămână "într-un spaţiu vamal unic" cu UE dacă nu este găsită o soluţie mai bună până la finalul perioadei de tranziţie.

Lasă un comentariu