Ucraina va plăti datoria de trei miliarde de dolari faţă de Rusia

Ucraina va plăti datoria de 3.000.000.000 de dolari faţă de Rusia în termen de patru ani, aşa cum va proceda şi în cazul celorlalţi creditori. Acesta este răspunsul premierului de la Kiev, Arseni Iaţeniuk, pretenţiilor Moscovei de a obţine, în acest an cele 3.000.000.000 de dolari, oferite Ucrainei în perioada guvernării lui Victor Ianukovici.

"Guvernul Ucrainei declară, oficial, că Rusia nu va obţine, în niciun fel de circumstanţe, condiţii mai bune decât ceilalţi creditori. Este decizia lor: fie acceptă condiţiile noastre, fie, niciodată, nu veţi obţine alte condiţii", a spus premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk. 

În cazul în care autorităţile ruse nu acceptă aceste condiţii, Iaţeniuk le-a recomandat să ceară banii de la fostul lider al Ucrainei, Victor Ianukovici, care era la putere când a fost oferit împrumutul. Banii au ajuns în  conturile autorităţilor de la Kiev în 2013. Potrivit clauzelor din acord, suma de trei miliarde de dolari urmează a fi rambursată integral până la sfârşitul acestui an.

Ucraina a semnat, însă, un acord cu Fondul Monetar Internațional, care prevede amânarea plăţii datoriilor cu patru ani şi anularea a 20 la sută dintre acestea. Noua înțelegere îi va permite Kievului să economisească peste cinci miliarde de dolari doar în acest an.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu