Ucraina îşi trimite militarii şi tehnica grea în epicentrul luptelor din estul ţării

Embed:

Ucraina îi cere Rusiei să asigure încetarea, de astăzi, a focului în estul separatist. Ministerul de Externe de la Kiev a difuzat o declaraţie în acest sens.

La rândul său, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a anunţat intenţia de a lua sub control, împreună cu OSCE, implementarea armistiţiului de la Minsk. Declaraţiile vin în contextul luptelor crâncene de la aeroportul din Doneţk.

Ucraina a trimis tancuri la aeroportul din Donețk. Acestea au ajutat armata să creeze un coridor spre terminal, pentru a permite sosirea de întăriri și evacuarea victimelor.

De asemenea, militarii ucraineni au primit ordin să deschidă focul asupra rebelilor proruşi în zona aeroportului. Anunţul a fost făcut de Iuri Biriukov, unul dintre consilierii liderului de la Kiev.

Totuşi, autorităţile ucrainene susţin că trupele nu au trecut linia frontului, stabilită prin acordurile de pace de la Minsk şi, astfel, această operaţiune nu contravine prevederilor armistiţiului.

Luptele afectează şi civilii din zona aeroportului.

"Un proiectil a lovit o casă. Un om care trecea pe alături a fost atins de acesta şi a fost rupt în bucăţi. Tatăl meu a încercat să-i acorde ajutor. Am sunat la ambulanţă de cinci ori, dar, până a venit, el a murit", spune un martor ocular.

Duminică, la Kiev, dar şi în alte localităţi din Ucraina au avut loc marşuri în memoria celor 12 victime care şi-au pierdut viaţa în atacul sângeros de la începutul săptămânii trecute, în regiunea Volnovaha. Atunci, un autocar cu civili a fost lovit de un proiectil.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu